5. Căci vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; și el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”
6. Femeia s-a dus și a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine și avea înfățișarea unui Înger al lui Dumnezeu, o înfățișare înfricoșată. Nu L-am întrebat de unde este și nici nu mi-a spus care-I este numele.
7. Dar mi-a zis: „Tu vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu; și acum să nu bei nici vin, nici băutură tare și să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morții lui.”
8. Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care L-ai trimis și să ne învețe ce să facem pentru copilul care se va naște!”
9. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, și Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăși la femeie. Ea ședea într-un ogor, și Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea.
10. Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei și i-a zis: „Iată că omul care venise în cealaltă zi la mine, mi S-a arătat iarăși.”
11. Manoah s-a sculat, a mers după nevasta sa, s-a dus la omul acela și I-a zis: „Tu ai vorbit femeii acesteia?” El a răspuns: „Eu.”
12. Manoah a zis: „Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil și ce va fi de făcut?”
13. Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.
14. Să nu guste niciun rod din viță, să nu bea nici vin, nici băutură tare și să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.”
15. Manoah a zis Îngerului Domnului: „Îngăduie-mi să Te opresc și să-Ți pregătesc un ied.”