Isaia 66:14-17 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Și când veți vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, și oasele voastre vor prinde putere ca iarba. – Domnul își va arăta astfel puterea față de robii Săi, dar va face pe vrăjmașii Lui să-I simtă mânia.

15. Căci iată, Domnul vine într-un foc, și carele Lui sunt ca un vârtej; Își preface mânia într-un jăratic, și amenințările, în flăcări de foc.

16. Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile, și cu sabia Lui pedepsește pe oricine; și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr.

17. Cei ce se sfințesc și se curăță în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă și carne de porc, și șoareci, și alte lucruri urâcioase, toți aceia vor pieri – zice Domnul.

Isaia 66