Isaia 51:20-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

20. Fiii tăi leșinați zăceau în toate colțurile ulițelor ca cerbul într-un laț, plini de mânia Domnului și de mustrarea Dumnezeului tău.

21. De aceea, nenorocitule, beat ce ești, dar nu de vin, ascultă:

22. Așa vorbește Domnul tău, Domnul Dumnezeul tău care apără pe poporul Lui: „Iată că îți iau din mână potirul amețelii, potirul mâniei Mele, ca să nu mai bei din el!

23. Și îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îți ziceau: „Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!” Îți făceai atunci spinarea ca un pământ și ca o uliță pentru trecători.”

Isaia 51