19. Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colț întunecos al pământului. Eu n-am zis seminței lui Iacov: „Căutați-Mă în zadar!” Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.
20. Strângeți-vă, veniți și apropiați-vă împreună, voi cei scăpați dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce își duc idolul de lemn și cheamă pe un dumnezeu care nu poate să-i mântuiască.
21. Spuneți-le și aduceți-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alții! Cine a prorocit aceste lucruri de la început și le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
22. Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul.
23. Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, și cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va jura pe Mine.
24. „Numai în Domnul”, Mi se va zice, „locuiește dreptatea și puterea; la El vor veni, și vor fi înfruntați toți cei ce erau mâniați împotriva Lui.
25. În Domnul vor fi făcuți neprihăniți și proslăviți toți urmașii lui Israel.”