Isaia 23:16-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. „Ia harpa și străbate cetatea, curvă dată uitării; cântă bine, cântă-ți cântecele de mai multe ori, ca iarăși să-și aducă lumea aminte de tine.”

17. Tot așa, după șaptezeci de ani, Domnul va cerceta Tirul, și se va întoarce iarăși la câștigul lui; va avea legături cu toate împărățiile lumii de pe fața pământului;

18. dar câștigul și plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse, nici păstrate; ci câștigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului o hrană îmbelșugată și haine strălucite.

Isaia 23