8. Apoi a strigat ca un leu: „Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază și stăteam de strajă în toate nopțile.
9. Și iată că a venit călărime și călăreți, doi câte doi.” Apoi a luat iarăși cuvântul și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, și toate icoanele dumnezeilor lui sunt sfărâmate la pământ!”
10. O, poporul meu, care ai fost stropșit ca boabele de grâu din aria mea, ce am auzit de la Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.
11. Prorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?”
12. Străjerul răspunde: „Vine dimineața, și este tot noapte. Dacă vreți să întrebați, întrebați; întoarceți-vă și veniți iarăși.”
13. Prorocie asupra Arabiei. Veți petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan!