7. De aceea geme Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărâmăturile Chir-Haresetului adânc mâhniți;
8. căci câmpiile Hesbonului lâncezesc, stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer și se încâlceau prin pustiu: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare.
9. De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule și Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război!
10. S-a dus bucuria și veselia din câmpii! Și în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. – „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
11. De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab ca o harpă, și inima, pentru Chir-Hares;
12. și când se va arăta Moabul obosindu-se pe înălțimi și va intra în locașul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!” –
13. Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.