Isaia 14:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăși pe Israel și-i va aduce iarăși la odihnă în țara lor; străinii se vor alipi de ei și se vor uni cu casa lui Iacov.

2. Popoarele îi vor lua și-i vor aduce înapoi la locuința lor, și casa lui Israel îi va stăpâni în țara Domnului ca robi și roabe. Vor ține astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei și vor stăpâni peste asupritorii lor.

3. Iar când îți va da Domnul odihnă după ostenelile și frământările tale, și după aspra robie care a fost pusă peste tine,

4. atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului și vei zice: „Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat,

5. Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor.

6. Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile este prigonit fără cruțare.

Isaia 14