Isaia 1:16-30 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Spălați-vă deci și curățați-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul!

17. Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! –

18. Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.

19. De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării;

20. dar de nu veți voi și nu veți asculta, de sabie veți fi înghițiți, căci gura Domnului a vorbit.”

21. Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, și acum e plină de ucigași!

22. Argintul tău s-a prefăcut în zgură, și vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.

23. Mai marii tăi sunt răzvrătiți și părtași cu hoții, toți iubesc mita și aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, și pricina văduvei n-ajunge până la ei.

24. De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul oștirilor, Puternicul lui Israel: „Ah! voi cere socoteală potrivnicilor Mei și Mă voi răzbuna pe vrăjmașii Mei.

25. Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îți voi topi zgura, cum o topește leșia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine.

26. Voi face iarăși pe judecătorii tăi ca odinioară, și pe sfetnicii tăi, ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.”

27. Sionul va fi mântuit prin judecată, și cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el vor fi mântuiți prin dreptate.

28. Dar pieirea va atinge pe toți cei răzvrătiți și păcătoși, și cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.

29. Vă va fi rușine de terebinții în care găseați plăcere și veți roși din pricina grădinilor în care vă desfătați;

30. căci veți fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n-are apă.

Isaia 1