14. Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15. Atunci m-ai chema, și Ți-aș răspunde, și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16. Dar astăzi îmi numeri pașii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, și născocești fărădelegi în sarcina mea.
18. Cum se prăbușește muntele și piere, cum piere stânca din locul ei,
19. cum este mâncată piatra de ape și cum este luat pământul de râu: așa nimicești Tu nădejdea omului.
20. Îl urmărești întruna, și se duce; îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul.
21. De ajung fiii lui la cinste, el nu știe nimic; de sunt înjosiți, habar n-are.
22. Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”