16. La trei zile după încheierea acestui legământ, copiii lui Israel au aflat că erau vecini cu ei și că locuiau în mijlocul lor.
17. Căci copiii lui Israel au plecat și a treia zi au ajuns la cetățile lor; cetățile lor erau Gabaon, Chefira, Beerot și Chiriat-Iearim.
18. Dar nu i-au bătut, pentru că fruntașii adunării le juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel că-i vor lăsa cu viață. Și toată adunarea a cârtit împotriva căpeteniilor.
19. Toate căpeteniile au zis întregii adunări: „Le-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, și acum nu putem să ne atingem de ei.
20. Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viață, ca să n-aducem peste noi mânia Domnului, din pricina jurământului pe care li l-am făcut.”
21. „Să trăiască”, le-au zis căpeteniile. Dar au fost întrebuințați la tăiat lemne și la scos apă pentru toată adunarea, cum le spuseseră căpeteniile.
22. Iosua i-a chemat și le-a vorbit astfel: „Pentru ce ne-ați înșelat zicând: „Suntem foarte departe de voi”, când voi locuiți în mijlocul nostru?