5. și le-a zis: „Treceți înaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, și fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul semințiilor copiilor lui Israel,
6. pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii voștri într-o zi: „Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?”
7. Să le spuneți: „Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două, și pietrele acestea să fie întotdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel.”
8. Copiii lui Israel au făcut așa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua, Domnul, după numărul semințiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei și le-au pus în locul unde aveau să rămână peste noapte.