3. Ați văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.
4. Vedeți, v-am dat ca moștenire prin sorți, după semințiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, și toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare spre apusul soarelui.
5. Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră și le va alunga dinaintea voastră; și voi le veți stăpâni țara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru.
6. Puneți-vă toată puterea ca să păziți și să împliniți tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga.