15. Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, și le-au vorbit astfel:
16. „Așa vorbește toată adunarea Domnului: „Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-ați săvârșit față de Dumnezeul lui Israel, și pentru ce vă abateți acum de la Domnul, zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiți azi împotriva Domnului?
17. Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului?
18. Și voi vă abateți astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiți azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel.
19. Dacă priviți ca necurată țara care este moșia voastră, treceți în țara care este moșia Domnului, unde este așezată locuința Domnului, și așezați-vă în mijlocul nostru; dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă despărțiți de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru!
20. Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârșit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire și nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunării a lui Israel? Și el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.”