Ioan 7:27-38 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

27. Dar noi știm de unde este Omul acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va ști de unde este.”

28. Și Isus, pe când învăța pe norod în Templu, striga: „Mă cunoașteți și Mă știți de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, și voi nu-L cunoașteți.

29. Eu Îl cunosc, căci vin de la El, și El M-a trimis.”

30. Ei căutau deci să-L prindă; și nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.

31. Mulți din norod au crezut în El și ziceau: „Când va veni Hristosul, va face mai multe semne decât a făcut Omul acesta?”

32. Fariseii au auzit pe norod spunând în șoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoții cei mai de seamă și fariseii au trimis niște aprozi să-L prindă.

33. Isus a zis: „Mai sunt cu voi puțină vreme, și apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.

34. Voi Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde voi fi Eu, voi nu puteți veni.”

35. Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să Se ducă Omul acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să Se ducă la cei împrăștiați printre greci și să învețe pe greci?

36. Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: „Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde voi fi Eu, voi nu puteți veni”?”

37. În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.

38. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Ioan 7