1. Atunci Pilat a luat pe Isus și a pus să-L bată.
2. Ostașii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.
3. Apoi, s-au apropiat de El și ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Și-I dădeau palme.
4. Pilat a ieșit iarăși afară și a zis iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc nicio vină în El.”
5. Isus a ieșit deci afară, purtând cununa de spini și haina de purpură. „Iată Omul!”, le-a zis Pilat.