15. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.
16. Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea; apoi iarăși, peste puțină vreme, Mă veți vedea, pentru că Mă duc la Tatăl.”
17. La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: „Ce înseamnă cuvintele acestea: „Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea” și: „Apoi iarăși, peste puțină vreme, Mă veți vedea” și: „Pentru că Mă duc la Tatăl”?”
18. Ei ziceau deci: „Ce înseamnă aceasta: „Peste puțină vreme”? Nu știm ce vrea să spună.”
19. Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe și le-a zis: „Vă întrebați între voi ce înseamnă cuvintele: „Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea” și: „Apoi iarăși, peste puțină vreme, Mă veți vedea”?
20. Adevărat, adevărat vă spun că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.