Ieremia 48:27-42 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

27. N-a fost Israel de râsul tău? A fost prins el oare printre hoți, de dai din cap ori de câte ori vorbești de el?

28. Părăsiți cetățile și locuiți în stânci, locuitori ai Moabului! Și fiți ca porumbeii care își fac cuibul pe marginea peșterilor!

29. Am auzit de fudulia mândrului Moab, de înfumurarea lui, de trufia lui, de semețirea lui și de inima lui îngâmfată.

30. Cunosc, zice Domnul, înfumurarea lui, lăudăroșiile lui deșarte și faptele lui de nimic.

31. De aceea gem pentru Moab și Mă jelesc pentru tot Moabul; oamenii suspină pentru cei din Chir-Heres.

32. Vie din Sibma, te plâng mai mult decât Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau până la marea Iaezerului; dar pustiitorul s-a aruncat peste strângerea roadelor tale și peste culesul viilor tale.

33. Și astfel, s-a dus bucuria și veselia din câmpiile și din țara roditoare a Moabului. Am secat vinul din teascuri – zice Domnul – nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie; sunt strigăte de război, nu strigăte de bucurie.

34. Strigătele Hesbonului răsună până la Eleale, și glasul lor se aude până la Iahaț, de la Țoar până la Horonaim, până la Eglat-Șelișia; căci și apele Nimrimului sunt prefăcute în pustiu.

35. Vreau s-o isprăvesc în Moab, zice Domnul, cu cel ce se suie pe înălțimile de jertfă și aduce tămâie dumnezeului său.

36. De aceea Îmi jelește inima ca un fluier pentru Moab, Îmi jelește inima ca un fluier pentru oamenii din Chir-Heres, pentru că toate avuțiile pe care le-au strâns sunt pierdute.

37. Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt tăieturi de jale, și pe coapse, saci.

38. Pe toate acoperișurile Moabului și în piețe sunt numai bocete, pentru că am sfărâmat Moabul ca pe un vas fără preț, zice Domnul.

39. Cât este de sfărâmat Moabul! Gemeți! Cât de rușinos întoarce Moabul spatele! Moabul ajunge astfel de râs și de pomină pentru toți cei ce-l înconjoară.”

40. Căci așa vorbește Domnul: „Iată că vrăjmașul zboară ca vulturul și își întinde aripile asupra Moabului!

41. Cheriiotul este luat, cetățuile sunt cucerite, și în ziua aceea, inima vitejilor Moabului este ca inima unei femei în durerile nașterii.

42. Astfel Moabul va fi nimicit de tot și nu va mai fi un popor, căci s-a semețit împotriva Domnului.

Ieremia 48