2. „Ia un sul de carte și scrie în ea toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel și cu privire la Iuda, și cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit pe vremea lui Iosia până în ziua de azi!
3. Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.”
4. Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; și Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia, Domnul.
5. Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: „Eu sunt închis și nu pot să merg la Casa Domnului.
6. De aceea, du-te tu însuți și citește din carte ce ai scris în ea după spusele mele, și anume cuvintele Domnului, citește-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citești și în auzul tuturor acelora din Iuda care vor veni din cetățile lor.
7. Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia și urgia cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta!”