Ieremia 26:11-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

11. Atunci preoții și prorocii au vorbit astfel căpeteniilor și întregului popor: „Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci a prorocit împotriva cetății acesteia, cum ați auzit voi înșivă cu urechile voastre!”

12. Ieremia a zis tuturor căpeteniilor și întregului popor: „Domnul m-a trimis să prorocesc împotriva Casei acesteia și împotriva cetății acesteia toate lucrurile pe care le-ați auzit voi.

13. Acum îndreptați-vă căile și faptele, ascultați glasul Domnului Dumnezeului vostru, și Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră!

Ieremia 26