Ieremia 22:7-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Pregătesc împotriva ta niște nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tăia cei mai frumoși cedri ai tăi și-i vor arunca în foc.

8. Multe neamuri vor trece pe lângă cetatea aceasta și vor zice unul altuia: „Pentru ce a făcut Domnul așa acestei cetăți mari?”

9. Și se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, pentru că s-au închinat înaintea altor dumnezei și le-au slujit!”

10. Nu plângeți pe cel mort și nu vă bociți pentru el; ci plângeți mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se mai întoarce și nu-și va mai vedea țara de naștere!”

11. Căci așa vorbește Domnul despre Șalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care domnea în locul tatălui său, Iosia, și care a ieșit din locul acesta: „Nu se va mai întoarce în el;

12. ci va muri în locul unde este dus rob și nu va mai vedea țara aceasta.

13. Vai de cel ce își zidește casa cu nedreptate, și odăile, cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze degeaba, fără să-i dea plata;

14. care zice: „Îmi voi zidi o casă mare și odăi încăpătoare” și-i face ferestre multe, o căptușește cu cedru și o vopsește cu roșu!

15. Împărat ești tu oare, de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău și nu bea și el? Și totuși el făcea dreptate și judecată și era fericit!

16. Judeca pricina săracului și a celui lipsit și era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaște? – zice Domnul.

17. Dar tu n-ai ochi și inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verși sânge nevinovat și să întrebuințezi asuprire și silnicie.”

18. De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: „Nu-l vor plânge zicând: „Vai, fratele meu! Vai, sora mea!” Nici nu-l vor plânge zicând: „Vai, doamne! Vai, măria sa!”

19. Ci va fi înmormântat ca un măgar, va fi târât și aruncat afară din porțile Ierusalimului!”

20. Suie-te pe Liban și strigă! Înalță-ți glasul de pe Basan! Și strigă de pe înălțimea Abarim! Căci toți cei ce te iubeau sunt zdrobiți!

21. Ți-am vorbit când îți mergea bine; dar tu ziceai: „Nu pot s-ascult!” Așa ai lucrat din tinerețea ta și n-ai ascultat glasul Meu.

Ieremia 22