22. Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.
23. Cum poți să zici: „Nu m-am spurcat și nu m-am dus după Baali”? Privește-ți urma pașilor în vale și vezi ce ai făcut, dromader iute la mers și care bați drumurile și le încrucișezi!
24. Măgăriță sălbatică deprinsă cu pustiul, care gâfâie în aprinderea patimii ei, cine o va împiedica să-și facă pofta? Toți cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei.
25. Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ți usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: „Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini și vreau să merg după ei.”