13. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere fulgerelor și ploii și scoate vântul din cămările Lui.
14. Atunci se arată omul cât este de prost cu știința lui, și orice argintar rămâne de rușine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună și nu este nicio suflare în ei;
15. sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare, și vor pieri, când va veni pedeapsa.
16. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul, și Israel este seminția moștenirii Lui: Domnul oștirilor este numele Lui.”
17. Ia din țară legătura cu ce este al tău, tu, care ești în strâmtorare!
18. Căci așa vorbește Domnul: „Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii țării. Îi voi strânge de aproape ca să simtă.” –
19. „Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana! Dar eu zic: „O nenorocire a dat peste mine și o voi suferi!
20. Cortul îmi este dărâmat, toate funiile îmi sunt rupte, fiii mei m-au părăsit, nu mai sunt; n-am pe nimeni care să-mi întindă cortul din nou sau să-mi ridice pânzele!
21. Păstorii s-au prostit, n-au căutat pe Domnul; pentru aceea n-au propășit și li se risipesc toate turmele.
22. Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetățile lui Iuda într-un pustiu, într-o vizuină de șacali.” –
23. Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă.
24. Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură, și nu în mânia Ta, ca să nu mă nimicești!
25. Varsă-Ți urgia peste neamurile care nu Te cunosc și peste popoarele care nu cheamă Numele Tău! Căci mănâncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc și-i pustiesc locuința. –