3. Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: „Să nu-mi mai vedeți fața, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.”
4. Dacă vrei deci să trimiți pe fratele nostru cu noi, ne vom coborî și-ți vom cumpăra merinde.
5. Dar dacă nu vrei să-l trimiți, nu ne vom coborî, căci omul acela ne-a spus: „Să nu-mi mai vedeți fața, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!”
6. Israel a zis atunci: „Pentru ce mi-ați făcut un astfel de rău și ați spus omului aceluia că mai aveți un frate?”
7. Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi și familia noastră și a zis: „Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?” Și noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să știm că are să zică: „Aduceți pe fratele vostru”?”
8. Iuda a zis tatălui său, Israel: „Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm și să plecăm, și vom trăi și nu vom muri, noi, tu și copiii noștri.
9. Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine și dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu față de tine pentru totdeauna.
10. Căci dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.”
11. Israel, tatăl lor, le-a zis: „Fiindcă trebuie, faceți așa. Luați-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale țării, ca să duceți un dar omului aceluia, și anume: puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fistic și migdale.
12. Luați cu voi argint îndoit și duceți înapoi argintul pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greșeală.
13. Luați și pe fratele vostru, sculați-vă și întoarceți-vă la omul acela.
14. Dumnezeul cel Atotputernic să vă facă să căpătați trecere înaintea omului aceluia și să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”
15. Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum și pe Beniamin; s-au sculat, s-au coborât în Egipt și s-au înfățișat înaintea lui Iosif.
16. Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe oamenii aceștia în casă, taie vite și gătește; căci oamenii aceștia au să mănânce cu mine la amiază.”
17. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif și a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
18. Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif și au zis: „Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noștri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi și să pună mâna pe măgarii noștri.”
19. S-au apropiat de economul casei lui Iosif și au intrat în vorbă cu el la ușa casei;