Geneza 43:1-8 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Foametea bântuia greu în țară.

2. Când au isprăvit de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceți-vă iarăși și cumpărați-ne ceva merinde.”

3. Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: „Să nu-mi mai vedeți fața, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.”

4. Dacă vrei deci să trimiți pe fratele nostru cu noi, ne vom coborî și-ți vom cumpăra merinde.

5. Dar dacă nu vrei să-l trimiți, nu ne vom coborî, căci omul acela ne-a spus: „Să nu-mi mai vedeți fața, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!”

6. Israel a zis atunci: „Pentru ce mi-ați făcut un astfel de rău și ați spus omului aceluia că mai aveți un frate?”

7. Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi și familia noastră și a zis: „Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?” Și noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să știm că are să zică: „Aduceți pe fratele vostru”?”

8. Iuda a zis tatălui său, Israel: „Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm și să plecăm, și vom trăi și nu vom muri, noi, tu și copiii noștri.

Geneza 43