44. și care îmi va răspunde: „Bea tu însuți și voi da de băut și cămilelor tale”, fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!”
45. Înainte de a sfârși de vorbit în inima mea, iată că a ieșit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor și a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog!”
46. Ea s-a grăbit, și-a plecat vadra deasupra umărului și a zis: „Bea și voi da de băut și cămilelor tale.” Am băut și a dat de băut și cămilelor mele.
47. Eu am întrebat-o și am zis: „A cui fată ești?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor și al Milcăi.” I-am pus veriga în nas și brățările la mâini.
48. Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului și am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
49. Acum, dacă voiți să arătați bunăvoință și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți-mi; dacă nu, spuneți-mi iarăși, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.”
50. Laban și Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ți mai putem spune nici rău, nici bine.
51. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o și du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”
52. Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului.
53. Și robul a scos scule de argint, scule de aur și îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său și mamei sale.
54. După aceea, au mâncat și au băut, el și oamenii care erau împreună cu el și s-au culcat. Dimineața când s-au sculat, robul a zis: „Lăsați-mă să mă întorc la stăpânul meu.”
55. Fratele și mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
56. El le-a răspuns: „Nu mă opriți, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsați-mă să plec și să mă duc la stăpânul meu.”
57. Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată și s-o întrebăm.”
58. Au chemat, dar, pe Rebeca și i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea.