26. Atunci omul a plecat capul și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului,
27. zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea și credincioșia Lui față de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraților stăpânului meu.”
28. Fata a alergat și a istorisit mamei sale, acasă, cele întâmplate.
29. Rebeca avea un frate, numit Laban. Și Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
30. Văzuse veriga și brățările în mâinile surorii sale și auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Așa mi-a vorbit omul acela.” A venit, dar, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31. și a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa și am pregătit un loc pentru cămile.”
32. Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie și nutreț cămilelor și a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia și ale oamenilor care erau cu el.
33. Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbește!”, a zis Laban.
34. Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
35. Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propășire. I-a dat oi și boi, argint și aur, robi și roabe, cămile și măgari.
36. Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrânețe, un fiu stăpânului meu; și lui i-a dat el tot ce are.
37. Stăpânul meu m-a pus să jur și a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniților, în țara cărora locuiesc;
38. ci să te duci în casa tatălui meu și la rudele mele, ca de-acolo să iei nevastă fiului meu.”
39. Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.”