Geneza 18:8-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l gătise, și l-a pus înaintea lor. El însuși a stat lângă ei, sub copac, și le-a slujit până ce au mâncat.

9. Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el.

10. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreșit la tine; și iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la ușa cortului, care era înapoia lui.

11. Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în vârstă; și Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.

12. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”

13. Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?”

14. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu.”

15. Sara a tăgăduit și a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!”

16. Bărbații aceia s-au sculat să plece și s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.

Geneza 18