14. și cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.
15. Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale
16. să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om,
17. nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.
18. După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile.
19. Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.
20. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.
21. După aceea m-am dus în ținuturile Siriei și Ciliciei.
22. Și eram încă necunoscut la față bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea.
23. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduiește credința pe care căuta s-o nimicească odinioară.”
24. Și slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.