Faptele Apostolilor 9:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot

2. și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.

3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.

4. El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”

5. „Cine ești Tu, Doamne?”, a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.”

6. Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, și ți se va spune ce trebuie să faci.”

7. Oamenii care-l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.

8. Saul s-a sculat de la pământ; și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâini și l-au dus în Damasc.

9. Trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

10. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el.

11. Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă „Dreaptă” și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;

12. și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.”

Faptele Apostolilor 9