9. Și glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curățat Dumnezeu, să nu numești spurcat.”
10. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăși în cer.
11. Și iată că îndată, trei oameni trimiși din Cezareea la mine, au stat la poarta casei în care eram.
12. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Acești șase frați m-au însoțit și ei și am intrat în casa omului.
13. El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui și zicându-i: „Trimite la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru,
14. care-ți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată casa ta.”
15. Și, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca și peste noi la început.
16. Și mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”
17. Deci dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18. După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu și au zis: „Dumnezeu a dat deci și Neamurilor pocăință, ca să aibă viața.”
19. Cei ce se împrăștiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ștefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia și propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.