28. Apoi le-am zis: „Sunteți închinați Domnului. Vasele acestea sunt lucruri sfinte, și argintul și aurul acesta sunt un dar de bunăvoie făcut Domnului Dumnezeului părinților voștri.
29. Fiți cu ochii în patru și luați lucrurile acestea sub paza voastră, până le veți cântări înaintea căpeteniilor preoților și înaintea leviților, și înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului.”
30. Și preoții și leviții au luat greutatea argintului, aurului și vaselor, ca să le ducă la Ierusalim în Casa Dumnezeului nostru.