4. prin înțelepciunea și priceperea ta ți-ai făcut avere și ți-ai grămădit aur și argint în vistieriile tale;
5. prin marea ta înțelepciune și prin negoțul tău ți-ai mărit bogățiile, și prin bogățiile tale, inima ți s-a îngâmfat foarte mult.”
6. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că îți dai ifose ca și când ai fi Dumnezeu,
7. iată că voi aduce împotriva ta niște străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înțelepciunii tale strălucitoare și-ți vor pângări frumusețea.
8. Te vor arunca în groapă, și vei muri ca cei ce cad străpunși de lovituri, în mijlocul mărilor.
9. Vei mai zice tu atunci în fața ucigașului tău: „Sunt Dumnezeu”, măcar că ești om, și nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide?