Ezechiel 25:2-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. „Fiul omului, întoarce-ți fața spre copiii lui Amon și prorocește împotriva lor!

3. Spune copiilor lui Amon: „Ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai zis: „Ha! Ha!” Sfântului Meu Locaș, când era pângărit, țării lui Israel, când era pustiită, și casei lui Iuda, când se ducea în robie,

4. de aceea, iată te dau în stăpânirea fiilor răsăritului; ei își vor așeza staulele în mijlocul tău și își vor face locuințele în tine; îți vor mânca roadele și îți vor bea laptele.

5. Voi face din Raba un ocol de cămile, și din țara copiilor lui Amon, o stână de oi, ca să știți că Eu sunt Domnul!”

6. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai bătut din mâini și ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor și din adâncul sufletului de țara lui Israel,

7. de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine și te dau pradă neamurilor; te șterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul țărilor și te nimicesc. Și vei ști că Eu sunt Domnul!”

8. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că Moabul și Seirul au zis: „Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!”,

9. de aceea, deschid ținutul Moabului dinspre cetăți, dinspre cetățile lui de la hotare, care sunt podoaba țării, și anume: Bet-Ieșimotul, Baal-Meonul și Chiriataim,

10. îl deschid și-l dau în stăpânire fiilor răsăritului împreună cu țara amoniților, ca să nu mai fie pomeniți printre neamuri copiii lui Amon.

Ezechiel 25