24. Ei vin împotriva ta cu arme, care și roți, și cu o mulțime de popoare. Cu scut, pavăză și coifuri înaintează din toate părțile împotriva ta. Lor le încredințez judecata, și te vor judeca după legile lor.
25. Te fac să-Mi simți gelozia, și se vor purta cu urgie cu tine. Îți vor tăia nasul și urechile, și sămânța ta va cădea lovită de sabie. Îți vor lua fiii și fiicele, și ce-ți va mai rămâne va fi mâncat de foc.
26. Te vor dezbrăca de haine și vor lua podoabele scumpe cu care te gătești.
27. Voi pune astfel capăt nelegiuirilor tale și curviilor tale din țara Egiptului. Așa că nu îți vei mai îndrepta privirile spre ei și nu te vei mai gândi la Egipt.”
28. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, te dau în mâinile acelora pe care îi urăști, în mâinile acelora de care ți s-a înstrăinat inima.
29. Se vor purta cu ură cu tine; îți vor ridica toate bogățiile și te vor lăsa goală, goală de tot. Rușinea necurățiilor tale se va descoperi, rușinea nelegiuirilor și curviilor tale.
30. Lucrurile acestea ți se vor întâmpla pentru că ai curvit cu neamurile, pentru că te-ai spurcat cu idolii lor.