34. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor și vă voi strânge din țările în care v-am risipit, cu mână tare și cu braț întins și vărsându-Mi urgia.
35. Vă voi aduce în pustiul popoarelor, și acolo Mă voi judeca față în față cu voi.
36. Cum M-am judecat cu părinții voștri în pustiul țării Egiptului, așa Mă voi judeca și cu voi – zice Domnul Dumnezeu.
37. Vă voi trece pe sub toiag și vă voi pune sub mustrarea legământului.
38. Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici și pe cei ce nu-Mi sunt credincioși; îi voi scoate din țara în care sunt străini, dar nu vor merge iarăși în țara lui Israel. Și veți ști că Eu sunt Domnul.
39. Acum, casa lui Israel, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Duceți-vă și slujiți fiecare la idolii voștri! După aceea, Mă veți asculta negreșit și nu veți mai pângări Numele Meu cel sfânt cu darurile voastre de mâncare și cu idolii voștri!