Ezechiel 17:5-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. a luat și din sămânța țării și a pus-o într-un pământ roditor; a pus-o lângă o apă mare și a sădit-o ca pe o salcie.

6. Lăstarul acesta a crescut și s-a făcut un butuc de viță întins, dar nu prea înalt; vițele îi erau îndreptate spre vultur, și rădăcinile erau sub el. Astfel s-a făcut un butuc de viță, a dat lăstari și a făcut mlădițe.

7. Mai era însă un alt vultur mare cu aripi lungi și cu pene multe. Și iată că din pământul unde era sădită, vița aceasta și-a întins rădăcinile cu lăcomie spre el și și-a îndreptat ramurile spre el ca s-o ude mai mult decât pe stratul în care era sădită.

8. Vița era sădită într-un pământ bun, lângă o apă mare, așa ca să facă mlădițe, să dea rod și să se facă o viță minunată.”

9. Spune, zice Domnul Dumnezeu, îi va merge bine ei oare? Nu-i va smulge vulturul dintâi rădăcinile și-i va tăia rodul, și i se vor usca toate frunzele odrăslite? Se va usca și nu va trebui niciun braț puternic, nici multă lume ca s-o scoată din rădăcinile ei.

10. Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vântul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.”

11. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

12. „Spune casei acesteia răzvrătite: „Nu știți ce înseamnă aceasta?” Și spune: „Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul și pe căpeteniile lui și i-a dus cu el în Babilon.

13. A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legământ cu el și l-a pus să jure; dar pe mai marii țării i-a luat cu el

14. ca împărăția să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-și țină legământul, rămânându-i credincios.

15. Dar el s-a răsculat împotriva lui și a trimis soli în Egipt ca să-i dea cai și un mare număr de oameni. Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape, dacă a rupt legământul?

16. Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că în țara împăratului care l-a pus să domnească, față de care și-a călcat jurământul și al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri!

17. Așa că nici faraon nu va veni cu o oaste mare și popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri și se vor face șanțuri pentru nimicirea multor suflete.

18. El a nesocotit jurământul, până într-atât că a rupt legământul, ba încă și-a dat mâna și a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!”

19. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pe viața Mea că, întrucât a nesocotit jurământul făcut în Numele Meu și a rupt legământul Meu, voi face să se întoarcă asupra capului lui lucrul acesta.

Ezechiel 17