Ezechiel 16:30-42 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

30. Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, care sunt fapta unei ibovnice dedate la curvie,

31. zidindu-ți case de curvie la toate colțurile ulițelor și făcându-ți înălțimi în toate piețele; n-ai fost nici măcar ca o curvă care-și cere plata.

32. Ai fost femeia preacurvă, care primește pe străini în locul bărbatului ei!

33. Tuturor curvelor li se plătește o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai câștigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părțile și să curvești cu ei.

34. Ai fost cu totul altfel decât celelalte curve, întrucât nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decât altele.”

35. De aceea, ascultă, curvo, cuvântul Domnului!

36. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ți-ai risipit banii în felul acesta și ți-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi și cu toți idolii tăi urâcioși, și din pricina sângelui copiilor tăi pe care li i-ai dat,

37. de aceea, iată, voi strânge pe toți ibovnicii cu care te dezmierdai, pe toți aceia pe care i-ai iubit și pe toți aceia pe care i-ai urât; da, îi voi strânge împotriva ta din toate părțile, îți voi dezveli goliciunea înaintea lor și îți vor vedea toată goliciunea.

38. Te voi judeca așa cum se judecă femeile preacurve și ucigătoare de copii și voi face din tine o jertfă sângeroasă a urgiei și geloziei.

39. Te voi da în mâinile lor; îți vor surpa casele de curvie și îți vor nimici înălțimile; te vor dezbrăca de hainele tale, îți vor lua toată podoaba de pietre scumpe și te vor lăsa goală, goală de tot.

40. Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre și te vor străpunge cu lovituri de sabie.

41. Îți vor arde casele cu foc și se vor răzbuna pe tine înaintea unei mulțimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta, și nu vei mai da plată de curvă.

42. Îmi voi potoli mânia împotriva ta și nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi liniști, nu voi mai fi supărat.

Ezechiel 16