Ezechiel 10:3-8 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, când s-a vârât omul acela între roți, iar norul a umplut curtea dinăuntru.

4. Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi și s-a îndreptat spre pragul Casei, așa încât Templul s-a umplut de nor, și curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.

5. Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit până la curtea de afară ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic când vorbește.

6. Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roți, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus și s-a așezat lângă roți.

7. Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc și l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Și omul acesta l-a luat și a ieșit afară.

8. La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.

Ezechiel 10