Exodul 37:20-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

20. Pe fusul sfeșnicului erau patru potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor.

21. Era o gămălioară sub două brațe care ieșeau din sfeșnic, o gămălioară sub alte două brațe, și o gămălioară sub alte două brațe; așa era la toate cele șase brațe care ieșeau din sfeșnic.

22. Gămălioarele și brațele sfeșnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în întregime dintr-o bucată de aur curat.

23. A făcut apoi cele șapte candele ale lui, mucările și cenușarele lui, toate de aur curat.

24. A întrebuințat un talant de aur curat pentru facerea sfeșnicului cu toate uneltele lui.

25. Apoi a făcut altarul pentru tămâie din lemn de salcâm; lungimea lui era de un cot, și lățimea de un cot; era în patru muchii, și înălțimea lui era de doi coți. Coarnele erau dintr-o bucată cu el.

26. L-a poleit cu aur curat, atât partea de sus, cât și laturile de jur împrejur și coarnele. Și i-a făcut o cunună de jur împrejur.

Exodul 37