35. Aaron se va îmbrăca cu ea ca să facă slujba; când va intra în Locașul Sfânt înaintea Domnului și când va ieși din el, se va auzi sunetul clopoțeilor, așa că el nu va muri.
36. Să faci și o tablă de aur curat și să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfințenie Domnului”.
37. S-o legi cu o sfoară albastră de mitră, în partea dinainte a mitrei.
38. Ea să fie pe fruntea lui Aaron; și Aaron va purta fărădelegile săvârșite de copiii lui Israel când își aduc toate darurile lor sfinte; ea va fi necurmat pe fruntea lui înaintea Domnului, pentru ca ei să fie plăcuți înaintea Lui.
39. Tunica s-o faci de in subțire; să faci o mitră de in subțire și să faci un brâu lucrat la gherghef.
40. Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci brâie și să le faci scufii, spre cinste și podoabă.
41. Să îmbraci cu ele pe fratele tău, Aaron, și pe fiii lui împreună cu el. Săi ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfințești și-Mi vor sluji ca preoți.
42. Fă-le izmene de in ca să-și acopere goliciunea, de la brâu până la glezne.
43. Aaron și fiii lui le vor purta când vor intra în Cortul întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să facă slujba în Locașul Sfânt; astfel ei nu se vor face vinovați și nu vor muri. Aceasta este o lege veșnică pentru Aaron și pentru urmașii lui după el.