Exodul 28:22-30 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

22. Pentru pieptar să faci niște lănțișoare de aur curat, împletite ca niște sfori.

23. Să faci pentru pieptar două verigi de aur, și aceste două verigi de aur să le pui la cele două capete ale pieptarului.

24. Cele două lanțuri de aur împletite să le prinzi de cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului.

25. Iar celelalte două capete ale celor două lanțuri împletite să le prinzi de cele două ferecături și să le pui peste umerarii efodului, în partea dinainte.

26. Să mai faci două verigi de aur și să le pui la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe marginea dinăuntru care este îndreptată spre efod.

27. Și să mai faci alte două verigi de aur, pe care să le pui jos la cei doi umerari ai efodului pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se îmbucă efodul cu umerarii, deasupra brâului efodului.

28. Pieptarul cu verigile lui să-l lege de verigile efodului cu o sfoară albastră, pentru ca pieptarul să stea țeapăn deasupra brâului efodului și să nu poată să se miște de pe efod.

29. Când va intra Aaron în Sfântul Locaș, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecății, ca să păstreze întotdeauna aducerea aminte de ei înaintea Domnului.

30. Să pui în pieptarul judecății Urim și Tumim, care să fie pe inima lui Aaron, când se va înfățișa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, când se va înfățișa înaintea Domnului.

Exodul 28