Exodul 26:26-36 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

26. Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părțile Cortului,

27. cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a Cortului și cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul Cortului dinspre apus.

28. Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt până la celălalt al scândurilor.

29. Să poleiești scândurile cu aur, și verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleiești tot cu aur.

30. Cortul să-l faci după chipul care ți s-a arătat pe munte.

31. Să faci apoi o perdea albastră, purpurie și cărămizie și de in subțire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie și să aibă pe ea heruvimi.

32. S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm poleiți cu aur; stâlpii aceștia să aibă niște cârlige de aur și să stea pe patru picioare de argint.

33. Să atârni perdeaua de copci, și în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărțirea între Locul Sfânt și Locul Preasfânt.

34. Să pui capacul ispășirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt.

35. Masa s-o pui dincoace de perdea, și sfeșnicul în fața mesei, în partea dinspre miazăzi a Cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte.

36. La intrarea Cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie și cărămizie și de in subțire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.

Exodul 26