Exodul 22:18-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

18. Pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască.

19. Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea.

20. Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârșire.

21. Să nu chinuiești pe străin și să nu-l asuprești, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.

22. Să nu asuprești pe văduvă, nici pe orfan.

23. Dacă-i asuprești, și ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;

24. mânia Mea se va aprinde și vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, și copiii voștri vor rămâne orfani.

25. Dacă împrumuți bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii față de el ca un cămătar și să nu ceri camătă de la el.

26. Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui;

Exodul 22