Exodul 21:32-36 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

32. dar dacă boul împunge pe un rob, fie bărbat, fie femeie, să se dea trei sicli de argint stăpânului robului, și boul să fie ucis cu pietre.

33. Dacă un om descoperă o groapă, sau dacă un om sapă o groapă și n-o acoperă, și cade în ea un bou sau un măgar,

34. stăpânul gropii să plătească stăpânului lor prețul vitei în argint, iar vita moartă să fie a lui.

35. Dacă boul unui om împunge boul unui alt om, și boul acesta moare, vor vinde boul cel viu și prețul lui îl vor împărți; vor împărți și boul mort.

36. Dar dacă se știa că boul avea obicei mai înainte să împungă, și stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel mort să-l ia el.

Exodul 21