Exodul 18:4-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

4. iar celălalt se numea Eliezer căci zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat și m-a scăpat de sabia lui faraon.”

5. Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii și nevasta lui Moise în pustiu unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu.

6. A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu nevasta ta și cu cei doi fii ai tăi.”

7. Moise a ieșit înaintea socrului său, s-a aruncat cu fața la pământ, și l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate și au intrat în cortul lui Moise.

8. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui faraon și împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferințele care veniseră peste ei pe drum și cum îi izbăvise Domnul din ele.

9. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel și pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor.

10. Și Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor!

11. Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.”

12. Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot și o jertfă de mâncare. Aaron și toți bătrânii lui Israel au venit și au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.

13. A doua zi, Moise s-a așezat să judece poporul; și poporul a stat înaintea lui de dimineața până seara.

14. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, și a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, și tot poporul stă înaintea ta, de dimineața până seara?”

15. Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu.

16. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei și fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu și legile Lui.”

17. Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine.

18. Te istovești singur și vei istovi și poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai presus de puterile tale și nu-l vei putea face singur.

Exodul 18