Exodul 15:16-27 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Îi va apuca teama și spaima; iar văzând măreția brațului Tău, vor sta muți ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care Ți l-ai răscumpărat.

17. Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale, în locul pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne, la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!

18. Și Domnul va împărăți în veac și în veci de veci.

19. Căci caii lui faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare, și Domnul a adus peste ei apele mării; dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”

20. Maria, prorocița, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, și toate femeile au venit după ea, cu timpane și jucând.

21. Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.”

22. Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustiul Șur; și, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă.

23. Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara.

24. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”

25. Moise a strigat către Domnul; și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci, și acolo l-a pus la încercare.

26. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.”

27. Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici. Și au tăbărât acolo, lângă apă.

Exodul 15