Evrei 13:12-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

13. Să ieșim, dar, afară din tabără la El și să suferim ocara Lui.

14. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.

15. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.

16. Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

17. Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos.

18. Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.

Evrei 13