Estera 2:1-5 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. După aceste lucruri, când s-a potolit mânia împăratului Ahașveroș, s-a gândit la Vasti, la ce făcuse ea și la hotărârea luată cu privire la ea.

2. Atunci cei ce slujeau împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat niște fete fecioare și frumoase.

3. Împăratul să pună în toate ținuturile din împărăția lui dregători însărcinați să strângă pe toate fetele fecioare și frumoase, în capitala Susa, în casa femeilor, sub privegherea lui Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor, care să le dea cele trebuincioase pentru gătit.

4. Și fata care-i va plăcea împăratului să fie împărăteasă în locul Vastiei.” Părerea aceasta a fost primită de împărat, și așa a făcut.

5. În capitala Susa era un iudeu, numit Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chis, bărbat din Beniamin,

Estera 2