1. Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”;
2. până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele, și până nu se întorc norii îndată după ploaie;
3. până nu încep să tremure paznicii casei și să se încovoaie cele tari până nu se opresc cei ce macină căci s-au împuținat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre
4. până nu se închid cele două uși dinspre uliță când uruitul morii slăbește, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântărețelor se aude înăbușit,
5. te temi de orice înălțime și te sperii pe drum; până nu înflorește migdalul cu peri albi, și de abia se târăște lăcusta; până nu-ți trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veșnică, și bocitorii cutreieră ulițele;
6. până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor și până nu se strică roata de la fântână;
7. până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
8. O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deșertăciune.
9. Pe lângă că Eclesiastul a fost înțelept, el a mai învățat și știința pe popor, a cercetat, a adâncit și a întocmit un mare număr de zicători.
10. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului.